Proton

Oana a întâlnit un bărbat de 29 de ani, care a invitat-o la el acasă încă din prima seară. „Eram conştientă de ce va urma, pentru că amândoi ne doream. Când am ajuns cu el în pat şi i-am spus că…”. Ce a urmat a fost un adevărat coșmar pentru tânără

A cunoscut un bărbat de 29 de ani, pe care l-a plăcut din prima clipă. Așa că atunci când acesta a invitat-o acasă la el, tânăra nu a evitat să spună da.

Nu se aștepta însă la ce avea să urmeze.

„Mă numesc Oana şi îţi scriu pentru că simt nevoia să vorbesc cu cineva.

Îmi place mult de un băiat de 29 de ani, el a fost cel care m-a invitat în oraş să ne cunoaştem mai bine, chiar şi la el acasă, eu am acceptat, deşi eram conştientă de ce va urma, pentru că amândoi ne doream. Când am ajuns cu el în pat şi i-am spus că sunt virgină la 25 de ani, a început să râdă.

Mi-a zis că el nu se culcă cu virgine şi că trebuia să-i spun de la bun început. M-a demoralizat, pentru că de atunci el nu mai vorbeşte cu mine. Nu ştiu ce să fac, pentru că îmi place mult de el. Mai bine nu-i spuneam că sunt virgină şi trăiam momentul. Data viitoare e bine să spun acest lucru?”, a scris tânăra unui specialist în probleme de cuplu.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Catrinel Sandu, dezvăluiri incredibile despre relațiile intime cu soțul ei, la câteva luni înainte să afle că el ar fi înșelat-o cu o americancă: „Dacă se simte stimulat…”

La final de 2017, Catrinel Sandu anunța că divorțează de tenismenul Gabriel Trifu, vedeta a făcut anunțul public pe o rețea de socializare. Pe atunci, ea mărturisea: „Fiecare sfârşit de an este o ocazie pentru a face un bilanţ. Pentru este mai mult de atât. Este încheierea unui capitol important din viaţa mea. După separarea de mai bine de un an de zile, eu şi Gabi am hotărât să mergem pe drumuri separate. Bineînţeles că vom rămâne în relaţii bune şi vom face totul, în continuare, pentru creşterea şi educarea fetelor noastre. Un astfel de moment nu este niciodată uşor, aşadar vă rog să ne respectaţi intimitatea şi decizia de a nu discuta mai mult pe această temă. Vă doresc un an nou minunat şi plin de realizări!”.

Deși viața personală pare să fie pe butuci deocamdată, pe plan profesional e pe cai mari fiindcă a ajuns vedetă la un post de televiziune din America unde a vorbit și a făcut demonstrații despre întreținerea fizică prin dans și sport. În cadrul aceleiași emisiuni din America, Catrinel a făcut nenumărate declarații despre viața ei în State: „Am noroc că mă ascultă (copiii) şi mă ajută foarte mult, dar am şi eu momente în care îmi vine să ţip, să urlu! Dacă aş fi în România, aş suna-o pe mama şi as zice: «Mâine ţi le aduc, stai cu ele o zi!» (…) Totul se plătește acolo, și aerul pe care îl respiri! Tot mai bine acasă! Eu, după 10 ani de zile, îți spun, mi-ar fi greu să mă întorc, dar mi-aș dori câteodată să mă intorc. E greu! Străinătatea e grea!”.

Cu câteva luni înainte să afle că a fost înșelată de către soțul său, Catrinel Sandu făcea mărturisiri despre viața lor privată: „Uite am ajuns din nou in minunata noastra tara si am revenit cu drag. S-a intamplat sa-l cunosc pe Gabi la 29 de ani, ne-am placut, ne-am casatorit. In momentul in care am pus totul pe hartie mi-am dat seama ca trebuie sa iau cea mai importanta decizie din viata mea. Un an de zile am plans de mi-au iesit ochii din cap. Mi-a fost foarte greu. Nu am lucrat cativa ani pentru ca nu am putut sa lucrez ca nu aveam acte. Mi-a venit de multe sa ma intorc. Fie vorba intre noi daca nu erau fetele cred ca m-as fi intors. Am 11 ani de America, dar nu ma simt ca acolo. Stau acolo pentru ele, fetele sunt crescute acolo. Suntem de 13 ani impreuna si de 11 ani casaoriti. Nu exista un secret al succesului. Fiecare relatie e o loterie. Nu mai pierd vremea cu oameni care nu merita. Fiecare femeie nu trebuie sa uite sa se respecte pe ea. Barbati sunt barbati, orice am spune. Fiecare are o tresarire daca se simte stimulat. E greu. Luati-va o camera de hotel. Ei doi nu trebuie sa uite sa fie cuplu. E greu dupa multi ani sa reaprinzi flacara. Oricui i se poate intampla chestia asta (n.r. sa fie inselat). Am o arma, sper sa nu fiu pusa in situatia sa o folosesc”.

 

 

Surse: libertatea.ro, wowbiz.ro, antena 3.ro

Loading...

Te-ar putea interesa si

Loading...

Your Header Sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.